Pacienții cu diabet zaharat și neuropatie periferică au o incidență mai mare a leziunilor cauzate în timpul mersului precum și perceperea unui nivel scăzut de siguranță.

Evidențele ne arată că pacienții cu diabet zaharat și neuropatie periferică au înregistrat de 15 ori mai multe șanse de a raporta o rănire (cădere, fractură, entorsă la gleznă sau tăieturi și vânătăi) în timpul mersului sau în picioare, față de pacienții cu diabet zaharat fără neuropatie periferică. În plus, neuropatia periferică este un factor de risc pentru apariția și dezvoltarea ulcerațiilor plantare. Așadar, majoritatea acestor ulcerații se dezvoltă în timpul mersului.

Pacienții cu diabet zaharat și neuropatie periferică sunt investigați permanent pentru a defini strategia de tratament potrivită pentru scăderea funcțiilor senzorio-motorii la nivelul extremităților inferioare. Mobilitatea articulară limitată a fost observată la gleznele și picioarele pacienților cu diabet zaharat. Neuropatia periferică și lipsa mobilității pot duce, de asemenea, la o pierdere a masei musculare piciorului și gleznei, deși descrierile cantitative ale acestor deficite motorii nu sunt clar stabilite. Atunci când pacienții cu neuropatie diabetică periferică nu sunt capabili să realizeze mișcări normale ale gleznei în timpul mersului, încep să facă pași mai scurți și merg mai încet.

În comparație cu persoanele fără diabet, persoanele cu diabet și neuropatie merg mai încet, au pași mai scurți și mișcă mai puțin gleznele. Aceste modificări pot fi o consecință a reducerii semnificative a mobilității gleznelor și a mușchilor flexori plantari ai picioarelor.

Astfel, a fost observat faptul că pacienții cu diabet și neuropatie își mișcă piciorul înainte folosind mușchii flexori ai șoldului (strategia șoldului), mai degrabă decât să împingă piciorul și greutatea corpului înainte cu mușchii flexori plantari (strategia gleznei). Pacienții cu diabet și neuropatie se deplasează printr-o împingere minimă în flexia plantară. În plus, strategia șoldului presupune flexia șoldului mai devreme în ciclul de mers în comparație cu strategia gleznei.

Modelul normal de mers folosit de tinerii sănătoși pare să fie în principal strategia gleznei, dar aceștia pot adopta temporar și strategia șoldului. Un exemplu de tânăr sănătos care folosește strategia șoldului ar fi cineva care merge pe gheață. Când merge pe gheață, persoana este incapabilă să genereze forțe semnificative în direcția antero-posterioră. Din cauza lipsei de frecare, o persoană nu poate împinge cu mușchii flexori plantari și trebuie să adopte temporar o strategie de șold mai sigură și mai puțin destabilizatoare. Un alt exemplu este persoana care merge cu cizme foarte rigide, precum cele folosite pentru schi. În acest scenariu, persoanele nu pot genera forță de flexor plantar din cauza mobilității limitate a gleznei și trebuie să se bazeze pe mușchii șoldului pentru a mișca piciorul.

Deoarece neuropatia periferică afectează în primul rând mușchii distali (adică piciorul distal și glezna), cel mai benefic exercițiu poate fi concentrat pe șold și genunchi. Poate că pacienții ar putea fi învățați să folosească mușchii șoldului și genunchiului mai eficient pentru a compensa funcția scăzută a gleznei. Aceste rezultate sugerează că exercițiile care folosesc mușchii șoldului reduc presiunea asupra degetelor de la picioare și pot preveni ulcerația plantară. Prin urmare, persoanele cu diabet zaharat și neuropatie periferică suferă de o rezistență redusă a flexorului plantar și a mobilității gleznei în comparație cu persoanele fără diabet și neuropatie. Aceste deficiențe par să contribuie la reducerea mișcării gleznelor, a forței gleznelor, a lungimii pasului și a vitezei de mers. Rezultatele acestor analize cinetice pot fi utilizate în viitor pentru a dezvolta strategii de tratament pentru a îmbunătăți factorii mecanici de mers.

Bibliografie: Mueller MJ, Minor SD, Sahrmann SA, Schaaf JA, Strube MJ. Differences in the gait characteristics of patients with diabetes and peripheral neuropathy compared with age-matched controls. Phys Ther. 1994 Apr;74(4):299-308; discussion 309-13. doi: 10.1093/ptj/74.4.299. PMID: 8140143.