Cauze și factori de risc
Leziuni ale nervilor și vaselor sanguine
Cel mai probabil, cauza exactă este diferită pentru fiecare tip de neuropatie. De asemenea fiecare tip de neuropatie prezinta factori de risc diferiți. Cercetătorii consideră că, în timp, glicemia mare, necontrolată provoacă afectări nervoase și interferă cu capacitatea nervilor de a transmite semnale, cauzând neuropatie diabetică. De asemenea, glicemia mare slăbește pereții vaselor sanguine mici (capilarelor), care alimentează nervii cu oxigen și substanțe nutritive.
Cu toate acestea, distrucția nervoasă poate fi cauzată de o combinație de factori, printre care:
- Inflamația nervilor cauzată de un răspuns autoimun. Sistemul imunitar confundă nervii cu un corp străin și îi atacă.
- Factorii genetici fără legătură cu diabetul pot face anumite persoane mai susceptibile la a dezvolta leziuni nervoase.
- Abuzul de tutun și alcool lezează atât nervii, cât și vasele de sânge și cresc semnificativ riscul de infecție.
Factori de risc
Orice persoană cu diabet poate dezvolta neuropatie, însă prezența următorilor factori de risc poate crește semnificativ șansele de a suferi de această afecțiune:
- Controlul deficitar al glicemiei – Glicemia necontrolată crește riscul de orice complicație diabetică, inclusiv de afectare nervoasă.
- Vechimea diabetului – Riscul de neuropatie diabetică crește odată cu perioada de la debutul diabetului, în special dacă glicemia dumneavoastră nu este bine controlată.
- Boli renale – Diabetul poate cauza afecțiuni renale. Leziunile renale permit toxinelor să pătrundă în fluxul sanguin fapt ce determină leziuni nervoase.
- Supraponderalitatea – Un indice de masă corporală (IMC) mai mare de 25 crește riscul de neuropatie diabetică.
- Fumatul – Fumatul îngustează vasele de sânge și reduce elasticitatea pereților arteriali, reducând astfel fluxul sanguin în picioare. În acest fel, rănile se vindecă mai greu și apar leziuni ale nervilor periferici.