Neuropatia periferică este o complicație frecventă a diabetului zaharat care are urmări funcționale grave; cu toate acestea, evaluarea sa nu a fost standardizată. Evaluarea nervilor cu ajutorul electromiografiei reprezentată de testul neurofiziologic este metoda care confirmă polineuropatia simetrică distală tipică diabetului și reprezintă protocolul standard în majoritatea centrelor specializate în neuropatie. Cu toate acestea, acest test nu evaluează fibrele mici ale nervilor, este minim invaziv, necesită personal calificat și este consumator de timp.
Neuropatia cu fibre mici poate apărea în orice stadiu al diabetului, inclusiv în timpul pre-diabetului. Este adesea dureroasă, chiar și în absența unor anomalii ale fibrelor nervoase, iar investigațiile utilizate pentru diagnosticarea acesteia sunt testele neurofiziologice convenționale standard. Discrepanța dintre prezentarea clinică și rezultatele testelor ar putea întârzia diagnosticul corect și tratamentul adecvat al neuropatiei. Astfel că, se recomandă efectuarea unui set de teste sensibile, reproductibile și specifice care acoperă particularitățile sistemelor somatice și autonome. Aceste teste includ monitorizarea cardiovasculară, testarea sudomotorie, răspunsurile pupilare, testele senzoriale cantitative, potențialele evocate cu laser și termografia.
Termografia si diagnosticul precoce al neuropatiei
Termografia digitală reprezintă o metodă de investigație non-invazivă, rapidă și obiectivă de prevenție, monitorizare și diagnosticare a numeroase afecțiuni, prin procesarea instantanee a imaginilor termografice. Principiul metodei constă în măsurarea și reprezentarea grafică a temperaturii superficiale emise de un corp viu.
Termografia permite vizualizarea schimbărilor ce au loc în organismul uman. Prin depistarea unor asimetrii în cadrul distribuţiei de temperatură la nivelul suprafeţei corpului poate conduce la descoperirea anomaliilor prezente în corp. Termografia poate fi utilizată în scop diagnostic, prognosticuri sau urmărirea evoluției unui tratament.
Prin intermediul termografiei plantare, are loc o investigare termografică ce monitorizează fenomenele termice care au loc la nivelul membrelor inferioare. Imaginile termice obţinute sunt de tipul unor hărţi color ce orientează, pe baza asocierii unor culori sugestive, investigaţii amănunţite asupra pacientului.
La persoanele cu diabet, activitatea vasculară la nivelul extremităților, în special la nivelul membrelor inferioare, poate fi un factor predictiv pentru neuropatia autonomă.
Beneficii
Evidențierea temperaturii interdigitale oscilante utilizând o metodă de termografie plantară pare a fi cel mai potrivit test pentru diagnosticul precoce al neuropatiei la pacienții cu diabet zaharat și stare pre-diabetică. Datorită sensibilității și specificității sale, termografia plantară pare a fi cea mai potrivită metodă ce poate fi utilizată pentru programele de screening ale neuropatiei diabetice. Punerea în practică este simplă utilizând protocolul stabilit și este rentabilă, deoarece nu necesită consumabile suplimentare.
Un alt beneficiu oferit de termografia plantară pentru pacienții ce suferă de diabet zaharat, este posibilitatea de a urmări aspectele evolutive ale bolii, deoarece termografia permite imagistica funcțională. Datorită controlului strict al factorilor de risc, cum ar fi controlul glicemic, utilizând această metodă funcționalitatea vasomotorie cutanată a picioarelor poate fi monitorizată periodic.
În studiile efectuate pe 79 de pacienți cu diabet, termografia plantară s-a dovedit utilă în diagnosticul precoce al neuropatiei diabetice, în special diagnosticul neuropatiei cu fibre mici și neuropatiei autonome, patologii care sunt asociate în mod obișnuit cu semne și simptome care nu sunt evidente clinic.
Bibliografie:
Balbinot LF, Canani LH, Robinson CC, Achaval M, Zaro MA. Plantar thermography is useful in the early diagnosis of diabetic neuropathy. Clinics (Sao Paulo). 2012;67(12):1419-1425. doi:10.6061/clinics/2012(12)12