Neuropatie diabetică

Diabetul și neuropatia diabetică în rândul tinerilor

diabetul si neuropatia diabetica

Prevalența diabetului zaharat de tip 1 și de tip 2 este în creștere, iar complicațiile diabetului sunt, de asemenea, frecvente. Deși noile progrese, cum ar fi transplantul de celule insulare, s-au dovedit a îmbunătăți controlul glicemic, complicațiile pe termen lung rămân o povară continuă pentru persoanele cu diabet.

Durata diabetului reprezintă un factor major pentru apariția complicațiilor ulterioare și este îngrijorător faptul că pe măsură ce tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu diabet, un număr tot mai mare dintre aceștia se pot confrunta cu complicații microvasculare la vârsta adultă.

Într-o publicație recentă, a fost evidențiat că 1 din 3 adulți tineri cu diabet de tip 1 și aproape 3 din 4 adulți tineri cu diabet de tip 2, au suferit cel puțin o complicație diabetică. 

Tipurile de complicații posibile ale diabetului nu au fost diferite ca la persoanele cu diabet zaharat tip 1, față de persoanele cu diabet zaharat tip 2; cu toate acestea, prevalența este un factor decisiv. Retinopatia poate fi mai frecventă la tinerii care suferă de diabet zaharat tip 1 față de tinerii cu diabet zaharat tip 2, iar microalbuminuria și hipertensiunea arterială pot fi mai frecvente la tinerii cu diabet zaharat tip 2, în ciuda unei durate mai scurte a diabetului. Complicațiile se dezvoltă la o vârstă mai fragedă la persoanele cu diabet zaharat tip 2 în comparație cu persoanele care suferă de diabet zahat tip 1.

Prevalența neuropatiei la tinerii cu diabet zaharat de tip 1 variază în funcție de diferitele metode de screening și de caracteristicile populațiilor studiate. Cu toate acestea, studiile evaluate au confirmat o prevalență relativ mare a neuropatiei subclinice, reiterând importanța identificării precoce a factorilor de risc pentru a preveni această complicație.

Îmbunătățirea controlului glicemic la copii necesită o abordare multidisciplinară și este esențial ca educația nutrițională și sprijinul psihosocial să fie oferite atât pacientului, cât și familiei. Acest lucru necesită un echilibru între supravegherea adulților și pacientul însuși, fiind o gestionare care va evolua pe măsură ce tânărul se maturizează. Este mai probabil ca țintele glicemice să fie atinse atunci când atât copilul, cât și părintele gestionează împreună evoluția diabetului. 

Îmbunătățirea calității vieții și creșterea speranței de viață sunt obiective cheie în managementul ideal al tratamentului pentru tinerii care suferă de diabet și neuropatie diabetică.

Factorii de risc pentru apariția neuropatiei periferice la adulții tineri cu diabet zaharat de tip 1 includ vârsta, durata diabetului, creșterea tensiunii arteriale diastolice, obezitatea, colesterolul crescut, nivelurile ridicate de LDL colesterol și nivelurile scăzute de HDL colesterol. În diabetul de tip 2, factorii de risc sunt: sexul masculin, durata diabetului zaharat și nivelul scăzut al HDL colesterol. Anormaliile nervilor periferici au fost de asemenea observate la copiii cu vârste cuprinse între 11-17 ani, măsurate prin depășirea pragurilor termice și vibraționale. 

Screeningul efectuat prin examinarea completă a picioarelor ar trebui să înceapă după o evoluție de 2-5 ani a diabetului, odată ce copilul împlinește 11 ani și apoi anual. Piciorul trebuie inspectat, pulsul măsurat și de asemenea trebuie evaluată sensibilitatea proprioceptivă, vibratorie prin testare cu monofilamentul. Neuropatia periferică poate fi, de asemenea, evaluată folosind chestionarul Michigan.

Neuropatia autonomă poate implica sistemul cardiovascular, urogenital sau gastrointestinal. Neuropatia autonomă cardiovasculară se poate manifesta ca hipotensiune posturală, intoleranță la efort, tahicardie sau bradicardie în repaus sau variabilitate redusă a frecvenței cardiace. Neuropatia autonomă gastrointestinală poate duce la gastropareză, diaree și incontinență fecală. Neuropatia autonomă urogenitală se poate manifesta ca pareză a vezicii urinare și disfuncție erectilă. În prezent nu există o tehnică de screening recomandată pentru diagnosticarea neuropatiei autonome.

Datele privind complicațiile persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 în copilărie sunt limitate în comparație cu diabetul de tip 1; totuși, acestea par să fie mai grave.  Atunci când sunt comparate cu durata diabetului, a fost raportată o prevalență mai mare a complicațiilor la tinerii cu diabet zaharat de tip 2 comparativ cu tipul 1, cu excepția neuropatiei autonome cardiace, aceasta fiind distribuită în mod egal. Complicațiile pot fi deja prezente în momentul diagnosticării diabetului zaharat de tip 2, astfel încât screening-ul ar trebui să înceapă la diagnosticare. 

Riscul de complicații poate fi determinat de diferitele patologii ale diabetului de tip 1 și tip 2, astfel încât pot fi necesare strategii specifice bolii și tratamente preventive, în continuare fiind necesare mai multe informații în această etapă.

Bibliografie:

1. Graves LE, Donaghue KC. Management of diabetes complications in youth. Ther Adv Endocrinol Metab. 2019 Jul 25;10:2042018819863226. doi: 10.1177/2042018819863226. PMID: 31384418; PMCID: PMC6659178.

2. Franceschi R, Mozzillo E, Di Candia F, Rosanio FM, Leonardi L, Liguori A, Micheli F, Cauvin V, Franzese A, Piona CA, Marcovecchio ML. A systematic review of the prevalence, risk factors and screening tools for autonomic and diabetic peripheral neuropathy in children, adolescents and young adults with type 1 diabetes. Acta Diabetol. 2022 Jan 28. doi: 10.1007/s00592-022-01850-x. Epub ahead of print. PMID: 35089443.

Simptomele mononeuropatiei

Puteți resimți durere în

De asemenea, mononeuropatia poate cauza probleme la nivelul ochilor sau feței, cauzând:

Mononeuropatia apare uneori în cazul compresiei unui nerv. În rândul pacienților cu diabet, sindromul de tunel carpian este un tip frecvent de neuropatie cauzată de compresie. Aceasta poate cauza amorțeală sau furnicături la nivelul mâinilor și degetelor. Puteți avea senzația de slăbiciune musculară, scăpând lucrurile din mână.

Simptomele neuropatiei radiculoplexă

Simptomele neuropatiei periferice

Simptomele neuropatiei vegetative