Neuropatia diabetică afectează în prezent aproximativ 50% dintre bolnavii de diabet zaharat, fiind cea mai frecventă complicație a bolii. Având în vedere că afectează diferite părți ale sistemului nervos, manifestările clinice sunt diverse.

Pentru un management corespunzător și o evoluție favorabilă a bolii este necesară recunoașterea din timp a simptomelor și inițierea precoce a unui plan terapeutic adecvat.

Având în vedere că nu există un tratament curativ pentru neuropatia diabetică, obiectivele terapeutice avute în vedere sunt:

• Îmbunătațirea calității vieții pacientului prin calmarea durerii;
• Încetinirea progresiei bolii;
• Menținerea sub control a complicațiilor.

Tratamentul neuropatiei diabetice presupune înainte de toate tratamentul bolii de bază și anume diabetul zaharat. Se impune ca pacientul să urmeze tratamentul medicamentos antidiabetic conform recomandărilor medicului diabetolog.

Progresia bolii poate fi încetinită prin controlul strict al glicemiei și menținerea unui stil de viață sănătos. Menținerea glicemiei în limitele normale (între 80 și 130 mg/dL (4,4 și 7,2 mmol/L) înainte de masă și sub 180 mg/dL (10,0 mmol/L) la două ore după masă, conform recomandărilor Asociației Americane de Diabet) reduce dramatic apariția complicațiilor diabetului.

Menținerea unui stil de viață sănătos presupune urmarea unui tratament igieno-dietetic ce are ca scop reducerea greutății corporale și un nivel crescut de activitate fizică pentru persoanele supraponderale.

Neuropatia diabetică periferică se poate clasifica în funcție de afectarea nervilor în: mononeuropatie (când este afectat un singur nerv), mononeuropatie multiplex (când sunt implicate simultan sau secvențial mai multe trunchiuri nervoase) sau polineuropatie (tulburare generalizată a nervilor periferici). De asemenea, disfuncția nervului periferic poate fi senzorială, motorie sau ambele după funcția îndeplinită.^[1]

Simptome

Clinic, simptomele și semnele sunt esențiale pentru screeningul și evaluarea severității neuropatiei diabetice periferie. Cea mai frecventă prezentare a pacientului la medic este reprezentată de durere/afectarea senzorială simetrică care afectează membrele inferioare mai devreme decât membrele superioare. Alte simptome includ durere atipică, senzație alterată, amorțeală, senzație de fierbinte sau de arsură. Simptomele dureroase ar putea apărea la pacienții diabetici cu sau fără neuropatie. Simptomele disfuncției motorii neuropatice includ slăbiciune musculară, echilibru slab și căderi de la propria înălțime. ^[1]

Tratament medicamentos

Medicamentele folosite în tratarea neuropatiei diabetice periferice se împart în trei categorii: anticonvulsivante, antidepresive și opioide. Antidepresivele sunt împărțite în grupul de recaptare a serotoninei-norepinefrinei și în grupul antidepresivelor tri-ciclice (TCA). Toate categoriile au ponderea lor comună de efecte secundare și evenimente adverse semnificative. Anticonvulsivantele și antidepresivele reprezintă opțiunea de primă intenție în comparație cu opioidele. Conform Ghidului de tratament al Asociației Americane a Diabetului (ADA) pregabalina și gabapentina sunt preferate ca opțiuni de primă intenție din grupul anticonvulsivantelor, duloxetina și venlafaxina din grupul inhibitorilor recaptării serotoninei-norepinefrinei și nortriptilină și desipramină din grupul antidepresivelor tri-ciclice. ^[1]

Alte principii de tratament includ gestionarea durerii cu ajutorul decompresiei chirurgicale precum și alte abordări alternative cum ar fi utilizarea acidului alfa lipoic.

De asemenea, Vitamina B1 îndeplinește funcții importante în organismul nostru fiind implicată în metabolismul glucidelor, influențând printre altele eliberarea unor mediatori ce au un rol esențial în funcționarea corectă a sistemului nervos. Însă în cazul persoanelor cu diabet zaharat și glicemie crescută, alimentația nu este suficientă pentru a asigura necesarul zilnic de Vitamina B1.

Persoanele cu diabet zaharat prezintă deficit de Vitamina B1 față de persoanele sănătoase. Cauza acestui deficit este reprezentată de consumul crescut de Vitamina B1 datorită dezechilibrului metabolismului glucidic, iar pe de altă parte, eliminarea renală crescută a acestei vitamine.

Acidoza sanguină, retenția apei în organism și leziunile nervilor se numără printre simptomele deficitului de Vitamina B1.

Benfotiamina este un precursor al tiaminei (Vitamina B1), transformându-se în corp în Vitamina B1, având astfel capacitatea de a compensa deficitul de Vitamina B1. Având un caracter liposolubil, Benfotiamina se absoarbe repede în urma administrării orale, acesta fiind unul dintre avantajele folosirii sale

Tratamentul de recuperare constă în electroterapie, masaj și kinetoterapie.

În concluzie principiile actuale pun accentul pe efectuarea analizelor uzuale de sânge, determinarea  nivelului vitaminei B12, testarea funcției tiroidiene. Controlul riguros al glicemiei reprezintă un aspect extrem de important în prevenirea sau întârzierea apariției complicațiilor.

Bibliografie

[1] https://www.researchgate.net/publication/327954015_A_Review_of_Diabetic[…]