Ulcerațiile piciorului diabetic reprezintă cele mai frecvente complicații ale diabetului zaharat. Ca atare, piciorul diabetic reprezintă o problemă medicală, socială și economică globală semnificativă. 

Piciorul diabetic este definit ca o alterare structurală sau funcțională a membrului inferior care se poate manifesta sub formă de ulcerații, osteomielită sau gangrenă, ca urmare a interacțiunii diferiților factori rezultați din stările de hiperglicemie continuă în asociere cu traumatismele de la acest nivel.

Este de așteptat ca această patologie să fie în creștere din cauza incidenței și prevalenței în creștere a diabetului de tip 2 înregistrată în ultimele decenii. Neuropatia diabetică periferică și boala arterială periferică sunt principalii factori etiologici ai piciorului diabetic. Acestea pot acționa singure sau în combinație cu alți factori, cum ar fi bolile microvasculare, anomaliile biomecanice, limitarea mobilității articulare și susceptibilitatea crescută la infecții. La acești pacienți, o scădere a fluxului sanguin de la nivelul extremităților, asociată cu afectarea microcirculației, poate duce la amputații majore, cu o rată de incidență estimată la 30,7% la 12 luni.

Biomarkerii joacă un rol important în diagnosticul precoce al neuropatiei diabetice periferice, un interes deosebit fiind asupra asocierii factorilor lipoproteici, inflamatori și hemostatici. Diagnosticul precoce, tratamentul adecvat și reducerea factorilor de risc, sunt factori cheie în gestionarea acestei boli.

Boala vasculară la pacienții cu diabet implică mai multe segmente și vase arteriale ce pot fi afectate de ateroscleroză. Astfel, piciorului diabetic este o boală semnificativă, care necesită abordare multidisciplinară, implicând medici diabetologi, interniști și chirurgi, care ar trebui să lucreze împreună pentru a coordona procedurile de revascularizare, în mod agresiv, pentru a trata infecțiile și pentru a gestiona comorbiditățile medicale. 

După cum s-a demonstrat în studiile anterioare, pentru fiecare creștere cu 1% a nivelului hemoglobinei glicozilate, există o creștere corespunzătoare a riscului de 26% pentru apariția piciorului diabetic cu amputarea ulterioară, fiind un risc de cinci până la zece ori mai mare la pacienții cu diabet zaharat decât la cei fără diabet.

În ceea ce privește utilizarea chirurgiei vasculare pentru pacienții cu diabet zaharat și boala piciorului diabetic, respectiv apariția restenozei în stent, s-a observat creșterea proteinei C reactive postoperator și un risc crescut de restenozare a arterelor pacienților care au beneficiat de angioplastie, la un an de la efecuarea intervenției. 

Restenoza intrastent reprezintă o potențială complicație pe termen lung ce survine la nivelul arterelor stentate, rezultând ischemie prin diminuarea fluxului sangvin în teritoriul respectiv. Diabetul este, se pare, un factor semnificativ care predispune un pacient la restenoza intrastent. Într-o meta-analiză a șase studii prospective observaționale, s-a confirmat faptul că nivelul ridicat al proteinei C reactive este asociat cu un risc crescut de restenoză intrastent, fiind de asemenea și factor predictiv pentru apariția piciorului diabetic.

Ultimele studii au evidențiat rolul neuropeptidului Y și al peptidului Elabela ca biomarker timpuriu, înainte chiar de apariția simptomelor incipiente ale neuropatiei diabetice.

Boala arterială diabetică necesită o abordare diferită în comparație cu boala arterială periferică. Astfel de intervenții urmăresc creșterea fluxului sanguin către picior, care, la rândul său, crește presiunea cutanată a oxigenului, determinând eliminarea infecției și granularea/vindecarea ulcerațiilor. Pacienții afectați de boala arterială diabetică evoluează adesea către ischemie critică care amenință membrele inferioare, cu o implicare arterială pe mai multe niveluri. 

Pentru a obține îmbunătățiri clinice considerabile, acești pacienți necesită reconstrucție extinsă pe mai multe niveluri. Revascularizarea agresivă cu abord chirurgical sau endovascular este de preferat pentru a păstra membrele funcționale, pentru ameliorarea durerii, grăbirea vindecării rănilor și îmbunătățirea calității vieții. Cu toate acestea, există o lipsă de dovezi cu privire la faptul că abordarea chirurgicală oferă un beneficiu mai mare comparativ cu tratamentul conservator în ceea ce privește cazurile cu ulcerații deasupra genunchiului.

O atitudine chirurgicală de revascularizare agresivă a arătat că obținerea unei îmbunătățiri a fluxului sanguin distal permite reducerea nivelului de amputație, transformând amputațiile majore în amputații minore. Alegerea abordului depinde de caracteristicile anatomice ale leziunilor arteriale și este în concordanță cu starea clinică și gradul ulcerațiilor. O incidență mai mare a abordului endovascular a garantat utilizarea unor proceduri mai puțin invazive cu rezultate mai bune.

Bibliografie:

Dinoto E, Ferlito F, La Marca MA, Tortomasi G, Urso F, Evola S, Guercio G, Marcianò M, Pakeliani D, Bajardi G, Pecoraro F. The Role of Early Revascularization and Biomarkers in the Management of Diabetic Foot Ulcers: A Single Center Experience. Diagnostics (Basel). 2022 Feb 19;12(2):538. doi: 10.3390/diagnostics12020538. PMID: 35204630; PMCID: PMC8871223.